vineri, 27 martie 2009

Popeye marinarul ...

Eu cand zic Popeye ma gandesc instantaneu la spanac. Voi nu?



Ei bine, da, Vladut a servit azi spanac, nu precum personajul din poveste direct din conserva ci pasat in supa de legume alaturi de morcov cartof si dovlecel impreuna cu carnita de vitel.

Nu s-a aratat impresionat, ba chiar a strambat din nas foarte sugestiv. Totusi a mancat aproximativ 60 de grame....nu stiu cum reusesc unii sa manance cate 180-200 gr la o masa ca Vlad si atunci cand adora mancarea (ma refer aici la carnita de pui) se opreste pe la 80-90 grame.

miercuri, 25 martie 2009

Frutti Fresh - prima masa fara pete!

Ei nu va uitati stramb, nu e vorba despre sucul acela doi bani plini de chimicale...

Este juice-ul fresh-ul pe care l-a servit azi Vladut cu mare placere. Ingredientele au fost o mandarina si un mar. Era acru de faceam cu ochiul, dar, surpriza baiatul meu nu se mai satura. A baut aproape 130 ml fara sa scape o picatura pe langa (in premiera nu s-a murdarit deloc).

Abia astept sa inceapa fructele de sezon sa testam combinatii noi...unde sunt ciresele, visinele, caisele.

Pana atunci am pus pe lista: pere, piersici, banane si morcov.

Alte idei?

luni, 23 martie 2009

5 luni jumate doar lapte de la mama!

Acest blog este despre diversificare, adica altceva in afara de laptele de la mine.

Totusi startul, din prima zi si pana la 5 luni si jumatate....de la 3 kg (cat avea cand am plecat din spital) pana la 8 kg, s-a bazat exclusiv pe alaptat.

In ultimele luni de sarcina imi era foarte greu sa imi imaginez cum va fi cu hranitul copilului la san. Multe mame imi spuneau sa ma pregatesc ca poate nu voi avea lapte. Am fost o incapatanata si le-am raspuns foarte sigura de mine ca nu va fi asa. Mi-am cumparat ceai de lactatie si inca din maternitate am inceput sa beau aproape 2 litri de ceai pe zi. Am citit numeroase materiale despre alaptat, am vazut filmulete pe youtube despre pozitii la san, am facut un curs Lamaze in care mi s-a explicat fenomenul.

Eu am nascut prin cezariana si trebuie sa recunosc ca lactatia a pornit mai greu....adica nu imediat ca la o nastere normala ci cam dupa 24 de ore. In cele 3 zile cat am stat in spital dupa ce il puneam la san era nevoie de supliment de lapte praf. Cand m-am intors acasa nu i-am mai dat suplimetul de lapte praf, il tineam la san pana se desprindea singur...
In primele zile si-a mentinut programul de supt din 3 in 3 ore, apoi intervalul s-a micsorat din ce in ce mai mult, in unele nopti ma trezea si la 2 ore ba chiar la o ora jumatate. Intotdeauna am pus copilul la san la cererea lui.

Acum gandindu-ma in urma cred ca ar fi fost cea mai mare greseala sa ii dau suplimente de lapte praf, as fi stricat un echilibru care se creaza intre cererea copilului si oferta sanului.

In primele 2 saptamani a fost foarte greu: Vladut nu prea stia cum sa suga, eu l-am pozitionat prost si mi-a facut ragade foarte urate ....credeam ca nu vor mai trece niciodata...au trecut

Datorita alaptatului copilul meu nu a stiut ce sunt colicii, nu a fost nevoie sa ii dau nimic altceva (ceai sau apa sau alte suplimente). Datorita suptului la san Vlad nu suge suzeta si nici nu e dependent de biberon.

Din cate am citit despre laptele de mama iata mai jos cateva aspecte care ma fac sa il consider un adevarat miracol:

- Laptele matern are capacitatea de a-si modifica consistenta in functie de anotimp: vara este mai apos deoarece trebuie sa hidrateze puiul in perioadele de canicula iar iarna este mai consistent si mai bogat pentru a intari organismul copilului.
- Laptele matern contine un hormon care linisteste copilul si il ajuta sa doarma mai usor, acest hormon se transmite si mamei in momentul alaptarii.
- La inceputul suptului laptele este mai diluat pentru a potoli setea copilului iar la sfarsitul suptului este mai gras pentru a potoli si foamea....de aceea se recomanda sa se hraneasca copilul de la un singur san la o masa.
- Un copil hranit cu lapte de mama va avea mai putine probleme gastrice si va avea imunitatea mai ridicata.

Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea pana la 2 ani, sincer sa fiu mie una mi se pare cam mult si nu cred ca voi rezista dar incerc ca macar pana pe la 1 an si cateva luni sa ii ofer copilului meu acesta minunat dar.

marți, 17 martie 2009

Piureul Cot-Codac - Saptamana 8


Cu asa nume de mancarica sa tot infuleci ....

Am pus in el:
- o jumatate de dovlecel
- o mana de fasole verde (inghetata)
- un morcov
- doua fire de ceapa verde (nu a intrat la pasat)
- un sfert de cartof
- un varf de cutit de sare
- cativa stropi de lamaie

Un ou fiert separat de la care am luat doar galbenusul.

A papat Vladut cu mai mare pofta decat alta data aproximativ 130 de grame. Am gustat si eu.....mmm ... absolut groaznic, dar de...gusturile nu se discuta

Aceasta a fost masa de ora 14.30.

La ora 11.30 Vlad a servit nectarina pasata...dar numai asa cat sa murdarim decorul, vreo 40 de grame.

Ma gandesc sa introduc si o a trei-a masa diversificata in jur de ora 19.00-20.00 ceva pe baza de cereale...branzica...iaurt. Nu sunt inca convinsa, oare ar trebui sa astept pana cand mesele de pranz sunt fara lapte?

vineri, 13 martie 2009

Care-i primul? Oul sau gaina saptamana 8



Stiti cat inseamna un sfert de galbenus de ou de gaina? Va spun eu 4 grame...incape intr-o lingurita. L-am amestecat cu 66 grame de legume pasate si Vladut a papat tot.

M-am documentat, oul este printre cele mai complexe alimente. Acesta contine energie si bioregulatori, o mare cantitate de minerale (in egala masura calciu si fier), de asemenea, vitaminele A, B1, B2 precum si proteine, acid folic si fosfor.

Pana la introducerea unui intreg galbenus vom urca treptat la jumate de galbenus si 3 sferturi. Nu ii voi da in fiecare zi ci vom face pauza cate o zi alternand o zi supa cu carne, o zi supa cu ou.

P.S. Marturisesc ca eu am "nevroza de cantar"...in general mamicile fara aceasta "afectiune" nu vor masura chiar asa in grame fiecare lingurita de mancare a copilului, mai ales daca puiul este absolut normal si nu are nicio problema.

miercuri, 11 martie 2009

Caut retete !!! - saptamana 7



Lui Vlad i-am facut cunostiinta cu aproape toate legumele si fructele, a incercat branzica si carnea de pui si vita....acum as avea nevoie de niste retete ....combinatii pentru a-i stimula simturile cu noile gusturi.

Eu una sunt cam antitalent la bucatareala, asa ca dati-mi niste idei, voi ce meniuri abordati?

luni, 9 martie 2009

Supa de pui - saptamana a 7-a

Azi introduc si carnita de pui. Am facut o supa cu un sfert de sfert (adica o bucatica mititica) de piept de pui. Am pus in ea un morcov, un pastarnac, un patrunjel, jumatate de ceapa, un cartof micut si o jumatate de dovlecel. Mirosea a supa veritabila cand era pe foc.

Astept sa se trezeasca juniorul si sa vedem daca papilele lui gustative nobile vor aproba sau nu....

miercuri, 4 martie 2009

Noi incercari - saptamana 5

Ieri am mai pasit o treapta - am introdus carnea intre legumele pasate din supa lui Vlad. Am inceput cu carne de vitel, o bucatica cat o pruna. A mancat tot(aproape 130 gr), parca i-a placut mai mult decat inainte.

Acum avem 2 mese diversificate. Prima consta in fructe cu sau fara branza si a doua cu legumele.

Azi am facut o combinatie de mar cu banana. Mie mi-a placut (a iesit dulce si fina papica asta) dar fiul meu nu prea s-a dat in vant, a mancat abia 50 de gr.....poate in urmatoarele zile o sa ii surada mai mult.

Tot nu reusesc sa il fac sa renunte la san. Oricat ar manca la o masa pana nu papa si laptic nu se lasa. Cum sa il pacalesc oare?

duminică, 1 martie 2009

Piersica cu branzica tot saptamana 4

Azi am testat gusturile rafinate ale printului meu cu o piersica. Fara coaja, am pasat-o si am amestecat-o cu branzica de vaca facuta de mine.

A avut un succes nebun. A papat Vlad-ul meu 130 gr (atat a iesit dintr-o piersica)

Mai papam si maine...

Yummy yummy

Am gustat si eu, foarte bun, parca ar fi o prajiturica.